Misterele Egiptului

Egiptenii vechi aveau o religie complexa; ei credeau ca zeii domina lumea si ca faraonii sunt, la randul lor, de origine divina. Pentru a deveni nemuritori si a locui alaturi de semenii lor printre stele, dupa moarte, faraonii aveau nevoie ca trupul pamantesc sa le fie pastrat pentru pentru eternitate, ferit de orice privire si atingere. Respectandu'se aceasta credinta, faraonii erau mumificati, iar mumiile trebuiau ingropate in locuri secrete. Oricine ar fi indraznit sa profaneze si sa distruga mumia, deci, prim exploatare, zeitatea din ceruri, era, negresit, atins de ,, blestemul faraonilor".

Asa s-a intamplat in cazul lui Howard Carter, faimosul egiptolog englez care a descoperit, in 1922, mormantul lui Tutankhamon, la Luxor, in Valea Regilor. Din echipa prezenta la deschiderea mormantului, 8 persoane au murit in foarte scurt timp.Moartea care a facut cea mai mare valva a fost cea a lordului Carnarvon, finantatorul santierului lui Carter. Acesta a decedat in urma unei muscaturi de tantar, la numai cateva zile dupa ce mumia lui Tutankhamon a fost examinata. Carter a avut o viata lunga si o moarte naturala, dar a trait mereu cu spaima ca hieroglifele amenintatoare din camera lui Tutankhamon sunt adevarate si ca il va atinge si pe el in cele din urma cumplitul blestem al faraonilor.

In anul 30 i.Hr., pentru a evita o moarte uimitoare in Roma, Clepoatra, ultima regina a egiptului, s-a lasat muscata de un sarpe. Inteligenta, priceperea politica, dar mai ales mandria si frumusetea ei i-au adus o imensa admiratie din partea contemporanilor, iar istoria a facut din ea o legenda care ne fascineaza pe toti. In ciuda celebritatii sale, istoricii nu au aflat inca mare lucru despre Cleopatra. Misterul pluteste in jurul ei, multe sapaturi bor trebui inca facute pentru ca viata reginei sa poata fi dezvaluita.

Anubis, intre sacal si caine

In multe dintre frescele care acopera peretii mormintelor egiptene de faraoni sau demnitari sunt scene care infatiseaza imbalsamarea defunctului, avand intotdeauna prezent un personaj straniu, cu trup de om si cap de caine. Este Anubis, zeul funerar, patronul celor care se ocupau de imbalsamarea corpurilor, pentru a opri procesul degradarii, totodata, paznic al mormintelor din necropole.

Uneori este reprezentat sub forma unui mare caine negru, cu o alura feroce, cu urechi ridicate si bot ascutit. Modelul a fost oare un sacal sau un caine dintre aceia care traiau in haite la marginea desertului? Pe unele imagini, coada animalului-zeu era la mijlocul ei o umflatura, caracteristica sacalului, dar capul si intreaga infatisare sunt ale cainelui. In plus, argument hotarator, care exclude orice ambiguitate, sacalii nu au intrat niciodata in Egibt.

Anubis a ocupat un loc important in panteonul egiptean; inca din timpuri stravechi, lui i se adresau rugaciunile de supravietuire in eterna lume a mortilor, cu hieroglifele sapate in piatra. Era constit in numeroase sanctuare, cel mai faimos aflandu'se in Egiptul de Mijloc, numit mai tarziu de greci Cynopolis, ,, orasul cainilor".