S-a născut şi a trăit singur, sunt singurele cuvinte pe care le-am auzit la înmormântarea mamei. Mă deranjau vorbele acelor oameni, dar nu mă puteam gândi decât la El. Îl lăsasem acasă, în acea încăpere gri şi rece, plângând si tremurând. M-am uitat fără niciun sentiment la felul în care groparii aruncau pământ peste sicriul ieftin al fiinţei pe care am îndrăznit să o numesc mama.
Când totul s-a terminat, nimeni nu a plâns, nimeni nu s-a apropiat de mine. M-am uitat în gol, cu privirea îndreptată spre locul în care, cu câteva clipe înainte, se afla o groapă adâncă. Am plecat după câteva zeci de minute pe acelaşi drum, spre acea clădire veche, părăsită. Când i-am văzut acoperişul, am început să alerg, simţind cum lacrimile mi se formau in ochi.
Stătea în acelaşi loc, în acel colţ de cameră, strângându-şi picioarele aproape de piept şi tresărind la auzul fiecărui zgomot mai puternic.
Am aprobat, mişcându-mi uşor capul, apoi m-am aşezat lângă el, păstrând totuşi o distanţă între noi. Îmi jurasem să nu îl mai las să mă vadă trist sau îngrijorat, chiar dacă acest lucru înseamna că trebuia să fiu mai distant.
Din acea zi, totul s-a schimbat. Eu, el şi întreaga noastră viaţă.
*
„ Nimeni nu a ştiut de existenţa ta, până în ziua în care am plecat, împreună, spre acel loc necunoscut, dar sigur..
Mama te-a iubit enorm şi ştia că, dacă te-ar fi lăsat să iei contact cu lumea exterioară, ai fi trecut prin aceleaşi chinuri ca şi mine. La început, am fost nervos, am crezut că te uram, fiindcă singurul lucru aflat în mintea mea era gândul că doar eu sufeream. Credeam că tu nu treceai prin toate răutaţile oamenilor şi că mamei nu-i mai păsa de mine.
Ani de zile, eu nu ţi-am vorbit, deşi mama încerca totul pentru a ne apropia. Ani de zile, până cand te-am găsit în camera mea, citindu-mi carţile. Am vrut să strig, să te cert şi să te dau afară de acolo, dar tu erai mult prea cuprins în acea lume care, pe mine mă fermecase de mult.
Eu am intrat, am trecut pe lângă tine, apoi te-am acompaniat cu cititul. Tu nu mi-ai dat atenţie, ci ai continuat să străbaţi acele carţi vechi ale tatălui nostru. Erau zeci, poate chiar sute de volume groase, vechi, cu copertele roase de timp si de vreme. Mi le imaginam de multe ori în felul în care au fost la început, când tata muta paginile, stând închis în biroul său. Mă aşteptam ca tu să nu fi fost atras de ele, pe învelitorile lor nedistingându-se decât cercurile şi formulele alchimice, dar în acea zi mi-ai arătat cât de puţin te cunoşteam.
După cateva ore de linişe, ţi-ai ridicat privirea şi mi-ai prins ochii în culoarea albastră a alor tăi. Ai ezitat la început, dar apoi m-ai intrebat, fără să ţii cont de faptul că era pentru prima dată când vorbeam, despre o simplă lege.”
*
Ne-am susţinut, ne-am jucat, am alergat, am plâns, am râs, am învăţat, am studiat ştiinţa pe care o iubim. Am făcut totul împreună. Întotdeauna. I-am fost mentor şi discipol în acelaşi timp, iar el a fost fratele meu. În trecut, am avut multe momente în care am fost nesigur, iar el a fost alături de mine mereu.
Zilele trec, la fel şi nopţile. Ploile trec, la fel şi soarele. Este ciclul universului. Totul este trecător. Eu, în acele vremuri, credeam că înţelegeam acest lucru, mă consideram superior lui, îl dominam..
*
O persoană nu poate să obţină un lucru fără să piardă un altul. Pentru a obţine ceva trebuie să oferi ceva de valoare egală. Acesta este principiul schimbului echivalent în Alchimie. Îmi repeta mereu si mereu, atunci când observa că mă ambiţionam prea mult în proiectele mele. Niciodată nu l-am ascultat, crezând că el, fiind fratele meu mai mic, îmi era inferior în toate aspectele vieţii. Acţionam prosteşte, spunându-i ca răspuns, întotdeauna, că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Atât în viaţa, cât şi în ştiinţă.
*
Schimb echivalent. „Dacă tot universul acţionează după acest principiu, atunci de ce există atât de multe războaie ? De ce a murit mama ? Ce am primit în schimb ? ”
Am avut o perioadă în care mi-am pus continuu aceste întrebări, aşteptând, ca un prost, ca acea divinitate, pe care preoţii şi oamenii fără speranţă, delăsători, o venerează, să-mi ofere un răspuns. Nu i-am împărtaşit niciodată acele sentimente şi am vorbit tot mai puţin, inima mea temându-se de o revanşă. În acele vremuri, mă aşteptam ca la primul act de slăbiciune să-mi reproşeze toate acele nopţi, toţi acei ani în care am ţipat şi l-am certat.
*
Schimb echivalent. Acum, încep din nou să cred în existenţa lui. Acum, fiindcă îl văd pe el atât de departe de mine, privind cerul cu admiraţie şi stând în mijlocul acelui cerc mistic. Printr-o separare, printr-o ruptură în viaţa noastră, memoria lui s-a pierdut în neant, fără să ştie dacă va mai găsi drumul înapoi.
Am decis să nu-i vorbesc, să nu-l las să afle cine sunt, observând că, astfel, zâmbetul i-a revenit pe chip. Am încercat de atunci să-mi continui cercetările, proiectele, căutările, dar mereu l-am vegheat din ungherul celor mai ascunse şi necunoscute locuri.
Îmi lipseşte mai mult decât aş fi crezut, iar acum sunt pregatit să-l opresc, inainte ca viaţa să mi-l răpească pentru a doua oară. El este pregătit să se sacrifice pentru un bine de care nu este sigur, dar eu nu-l pot lăsa acolo, singur, din nou..
Ştiu că m-a observat, ştie că sunt aici şi că îl urmăresc. Nu îmi doresc să fac asta şi sunt sigur că nici el, dar acest sentiment de falsă fericire nu trebuie să-l domine.
*
În acea clipă am ţipat, am alergat spre el, împiedicându-mă şi căzând la jumătatea drumului. M-am lovit cu brutalitate de sol, simţind gustul metalic al sângelui în gură când m-am ridicat, dar m-am obişnuit cu durerea şi am continuat să strig. Părea să nu mă asculte, dar ştiam că mă auzea.
Momentul se apropia tot mai repede, iar eu credeam că eram într-un etern coşmar, nereuşind să ajung la el. Lumina nepământeană începea să îl înconjoare şi nu mai puteam să-i observ decât silueta.
În acel moment, am sărit în mijlocul acelui cerc, prinzându-l de haine şi tragându-l afară din acel loc. Imediat după aceea, aura a dispărut, iar el s-a trezit din transă. Eu căzusem pe pământul rece, cu faţa spre cer, iar el era deasupra mea, privindu-mă disperat. Eram pregătit să primesc o lovitură puternică din partea lui, dar el m-a privit în continuare, apoi m-a îmbrăţişat, lasându-şi lacrimile să-i părăsească ochii albaştri.
*
„Atunci, o parte din amintirile pe care le aveam împreună ţi-au revenit şi am putut să-ţi spun din nou frate. Au fost câteva clipe. Câteva clipe, în care mi-am învins teama, emoţiile, orgoliul şi destinul.
Tu eşti sursa, izvorul meu de viaţă, fiindcă Unul este tot şi Totul este unul şi aşa suntem şi noi. Fraţi, legaţi nu prin naştere, ci prin tainele pe care doar noi le-am aflat despre viaţă.”
Când totul s-a terminat, nimeni nu a plâns, nimeni nu s-a apropiat de mine. M-am uitat în gol, cu privirea îndreptată spre locul în care, cu câteva clipe înainte, se afla o groapă adâncă. Am plecat după câteva zeci de minute pe acelaşi drum, spre acea clădire veche, părăsită. Când i-am văzut acoperişul, am început să alerg, simţind cum lacrimile mi se formau in ochi.
Stătea în acelaşi loc, în acel colţ de cameră, strângându-şi picioarele aproape de piept şi tresărind la auzul fiecărui zgomot mai puternic.
Am aprobat, mişcându-mi uşor capul, apoi m-am aşezat lângă el, păstrând totuşi o distanţă între noi. Îmi jurasem să nu îl mai las să mă vadă trist sau îngrijorat, chiar dacă acest lucru înseamna că trebuia să fiu mai distant.
Din acea zi, totul s-a schimbat. Eu, el şi întreaga noastră viaţă.
*
„ Nimeni nu a ştiut de existenţa ta, până în ziua în care am plecat, împreună, spre acel loc necunoscut, dar sigur..
Mama te-a iubit enorm şi ştia că, dacă te-ar fi lăsat să iei contact cu lumea exterioară, ai fi trecut prin aceleaşi chinuri ca şi mine. La început, am fost nervos, am crezut că te uram, fiindcă singurul lucru aflat în mintea mea era gândul că doar eu sufeream. Credeam că tu nu treceai prin toate răutaţile oamenilor şi că mamei nu-i mai păsa de mine.
Ani de zile, eu nu ţi-am vorbit, deşi mama încerca totul pentru a ne apropia. Ani de zile, până cand te-am găsit în camera mea, citindu-mi carţile. Am vrut să strig, să te cert şi să te dau afară de acolo, dar tu erai mult prea cuprins în acea lume care, pe mine mă fermecase de mult.
Eu am intrat, am trecut pe lângă tine, apoi te-am acompaniat cu cititul. Tu nu mi-ai dat atenţie, ci ai continuat să străbaţi acele carţi vechi ale tatălui nostru. Erau zeci, poate chiar sute de volume groase, vechi, cu copertele roase de timp si de vreme. Mi le imaginam de multe ori în felul în care au fost la început, când tata muta paginile, stând închis în biroul său. Mă aşteptam ca tu să nu fi fost atras de ele, pe învelitorile lor nedistingându-se decât cercurile şi formulele alchimice, dar în acea zi mi-ai arătat cât de puţin te cunoşteam.
După cateva ore de linişe, ţi-ai ridicat privirea şi mi-ai prins ochii în culoarea albastră a alor tăi. Ai ezitat la început, dar apoi m-ai intrebat, fără să ţii cont de faptul că era pentru prima dată când vorbeam, despre o simplă lege.”
*
Ne-am susţinut, ne-am jucat, am alergat, am plâns, am râs, am învăţat, am studiat ştiinţa pe care o iubim. Am făcut totul împreună. Întotdeauna. I-am fost mentor şi discipol în acelaşi timp, iar el a fost fratele meu. În trecut, am avut multe momente în care am fost nesigur, iar el a fost alături de mine mereu.
Zilele trec, la fel şi nopţile. Ploile trec, la fel şi soarele. Este ciclul universului. Totul este trecător. Eu, în acele vremuri, credeam că înţelegeam acest lucru, mă consideram superior lui, îl dominam..
*
O persoană nu poate să obţină un lucru fără să piardă un altul. Pentru a obţine ceva trebuie să oferi ceva de valoare egală. Acesta este principiul schimbului echivalent în Alchimie. Îmi repeta mereu si mereu, atunci când observa că mă ambiţionam prea mult în proiectele mele. Niciodată nu l-am ascultat, crezând că el, fiind fratele meu mai mic, îmi era inferior în toate aspectele vieţii. Acţionam prosteşte, spunându-i ca răspuns, întotdeauna, că regulile sunt făcute pentru a fi încălcate. Atât în viaţa, cât şi în ştiinţă.
*
Schimb echivalent. „Dacă tot universul acţionează după acest principiu, atunci de ce există atât de multe războaie ? De ce a murit mama ? Ce am primit în schimb ? ”
Am avut o perioadă în care mi-am pus continuu aceste întrebări, aşteptând, ca un prost, ca acea divinitate, pe care preoţii şi oamenii fără speranţă, delăsători, o venerează, să-mi ofere un răspuns. Nu i-am împărtaşit niciodată acele sentimente şi am vorbit tot mai puţin, inima mea temându-se de o revanşă. În acele vremuri, mă aşteptam ca la primul act de slăbiciune să-mi reproşeze toate acele nopţi, toţi acei ani în care am ţipat şi l-am certat.
*
Schimb echivalent. Acum, încep din nou să cred în existenţa lui. Acum, fiindcă îl văd pe el atât de departe de mine, privind cerul cu admiraţie şi stând în mijlocul acelui cerc mistic. Printr-o separare, printr-o ruptură în viaţa noastră, memoria lui s-a pierdut în neant, fără să ştie dacă va mai găsi drumul înapoi.
Am decis să nu-i vorbesc, să nu-l las să afle cine sunt, observând că, astfel, zâmbetul i-a revenit pe chip. Am încercat de atunci să-mi continui cercetările, proiectele, căutările, dar mereu l-am vegheat din ungherul celor mai ascunse şi necunoscute locuri.
Îmi lipseşte mai mult decât aş fi crezut, iar acum sunt pregatit să-l opresc, inainte ca viaţa să mi-l răpească pentru a doua oară. El este pregătit să se sacrifice pentru un bine de care nu este sigur, dar eu nu-l pot lăsa acolo, singur, din nou..
Ştiu că m-a observat, ştie că sunt aici şi că îl urmăresc. Nu îmi doresc să fac asta şi sunt sigur că nici el, dar acest sentiment de falsă fericire nu trebuie să-l domine.
*
În acea clipă am ţipat, am alergat spre el, împiedicându-mă şi căzând la jumătatea drumului. M-am lovit cu brutalitate de sol, simţind gustul metalic al sângelui în gură când m-am ridicat, dar m-am obişnuit cu durerea şi am continuat să strig. Părea să nu mă asculte, dar ştiam că mă auzea.
Momentul se apropia tot mai repede, iar eu credeam că eram într-un etern coşmar, nereuşind să ajung la el. Lumina nepământeană începea să îl înconjoare şi nu mai puteam să-i observ decât silueta.
În acel moment, am sărit în mijlocul acelui cerc, prinzându-l de haine şi tragându-l afară din acel loc. Imediat după aceea, aura a dispărut, iar el s-a trezit din transă. Eu căzusem pe pământul rece, cu faţa spre cer, iar el era deasupra mea, privindu-mă disperat. Eram pregătit să primesc o lovitură puternică din partea lui, dar el m-a privit în continuare, apoi m-a îmbrăţişat, lasându-şi lacrimile să-i părăsească ochii albaştri.
*
„Atunci, o parte din amintirile pe care le aveam împreună ţi-au revenit şi am putut să-ţi spun din nou frate. Au fost câteva clipe. Câteva clipe, în care mi-am învins teama, emoţiile, orgoliul şi destinul.
Tu eşti sursa, izvorul meu de viaţă, fiindcă Unul este tot şi Totul este unul şi aşa suntem şi noi. Fraţi, legaţi nu prin naştere, ci prin tainele pe care doar noi le-am aflat despre viaţă.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu